În comparație cu elevatoarele mobile, standurile de ridicare subterane au marele avantaj că nu există un spațiu limitat atunci când nu sunt utilizate. Echipamentul este bine depozitat într-o groapă, iar zona de lucru de deasupra poate fi folosită și circulată fără niciun obstacol.
De obicei, gropile laterale au o adâncime de numai 1,5 m. Înălțimea totală a cricului de ridicare trebuie să fie în mod corespunzător redusă. Adesea, gropile laterale sunt acoperite și de plăci metalice, ceea ce reduce și mai mult înălțimea totală posibilă. Cu toate acestea, cricurile de ridicare trebuie să permită vehiculului să se ridice cât mai mult posibil. Acest lucru este posibil numai cu ajutorul cricurilor de ridicare telescopice.
Elevatoarele subterane fixe se plasează în gropi special amenajate din podea și se extind vertical în sus atunci când sunt utilizate. Adâncimea gropii poate fi cu aprox. 1 m, ceea ce reprezintă un avantaj care nu trebuie subestimat în cazul în care clădirea are un subsol.
Unitățile de ridicare sunt atașate la grinzi transversale care se sprijină pe suporturi ale pereților gropii. Astfel, sistemul “atârnă” în groapă și nu stă pe sol.
Acest tip de construcție este adesea ales pentru clădirile noi, deoarece este mult mai ușor să se betoneze proeminențele pereților în limitele toleranțelor cerute decât suprafața podelei. Iar dacă ceva nu merge bine cu suporturile, zona de susținere poate fi nivelată prin simpla plasare a unor plăci de oțel dedesubt.
Sistemele suspendate sub podea punctează, de asemenea, pentru o mai bună deservire, deoarece piesele de acționare și de uzură sunt mult mai ușor de accesat.
